Drama

La cursul de teatru în limba engleză, elevii își îmbunătățesc abilitățile de comunicare și relaționare prin intermediul activităților de mimă, joc de rol și improvizație. Cursul pune accent pe dezvoltarea vocabularului în limba engleză, a memoriei, a simțului estetic, dar și a deprinderilor motrice.
Îi încurajăm pe copii să relaționeze cu partenerii de joc prin diverse exerciții menite să stimuleze atenția și imaginația, precum mici scenete de teatru, exerciții de improvizație cu obiecte imaginare și obiecte reale, lecturarea după imagini. La activitățile de grup, fiecare copil este pe rând vorbitor și ascultător, având posibilitatea să se exprime, dar și să reflecteze.
Image
Obiectivul principal este acela de a-i face pe elevi să vorbească limba engleză fluent, fără emoții, într-o situație reală, și să-și îmbogățească vocabularul, cunoștințele despre lumea înconjurătoare, capacitatea de a-și exprima gândurile și emoțiile. Cu ajutorul jocurilor de rol, al filmelor, al resurselor online și al proiectelor, fiecare subiect este explorat atât la nivel informațional sau de vocabular, cât și la nivele emoțional, copiii fiind încurajați să își exprime propriile gânduri și sentimente față de acesta.
Clubul este coordonat de Jack Constant, vorbitor nativ de limba engleză.
Cursul este destinat elevilor claselor pregătitoare și celor din clasele I-IV, este gratuit și se desfășoară pe tot parcursul anului școlar.
Genesis Collegiate Șoseaua Străulești 89A, sector 1, București
Design & Development by Centriqa Marketing Bureau
© Copyright Genesis Collegiate Campus 2019.