Povestea noastră

Am construit o cultură bazată pe standarde profesionale înalte, etică, transparență, deschidere către valorile umane universale și realitățile economice, culturale și sociale ale lumii de astăzi.

Image

Povestea Genesis a început în anul 2000, odată cu deschiderea unei grădinițe care să le ofere copiilor o educație timpurie de cea mai bună calitate, să le dezvolte abilitățile într-un climat sigur și să le deschidă calea pentru următoarele etape de învățare.

Grădinița a fost un succes și ne-am folosit atunci experiența și cunoștințele în domeniul educațional pentru a fonda în 2002 o școală primară, iar cinci ani mai târziu o școală gimnazială în care să le oferim elevilor noștri contextul de învățare, cunoștințele, resursele și inspirația pentru a-și atinge potențialul. În 2006, odată cu obținerea acreditării pentru grădiniță și pentru ciclul primar de învățământ, Genesis devenea prima școală privată acreditată din București.

Astăzi, Campusul Genesis Collegiate este acreditat pentru toate ciclurile de învățământ, de la cel preșcolar la cel gimnazial, a aderat la organizația International Baccalaureate (IB), care oferă programe educaționale în 146 de țări, și este în curs de a obține acreditarea IB la nivel internațional.

În 18 ani, am construit o cultură bazată pe standarde profesionale înalte, etică, transparență, deschidere către valorile umane universale și realitățile economice, culturale și sociale ale lumii de astăzi. Ne îmbogățim continuu cunoștințele și abilitățile pentru a-i ajuta pe elevii noștri să învețe cu pasiune, să îndrăznească să afle mai mult, să pună întrebări, să caute soluții și să găsească răspunsuri.

400 de copii învață, explorează, comunică, cooperează astăzi la Genesis, într-un climat securizant emoțional, în care sunt încurajați să se descopere, să își formuleze obiective înalte și să le urmeze cu pasiune. Considerăm că nevoia de învățare, de cultură, de frumos și de echilibru sunt nevoi umane esențiale și am creat pentru elevii noștri programe educaționale care să îi îmbogățească din punct de vedere intelectual, cultural, emoțional. La Genesis, elevii beneficiază de un program extins de Enrichment, care să le dezvolte creativitatea, abilitățile STEM, capacitatea de a-și argumenta ideile, abilitățile artistice și sportive, cultura generală. Prin strategiile noastre educaționale, încurajăm performanța, fapt demonstrat de rezultatele la Examenul de Evaluare Națională și de rezultatele la concursurile naționale și internaționale. Punem la fel de mare accent pe dezvoltarea socio-emoțională și pe potențarea trăsăturilor de caracter care să le permită elevilor noștri să devină oameni echilibrați și împliniți și cetățeni responsabili și activi ai unei lumi diverse, multiculturale.

2000

Se deschide Gradinita Genesis

2000

2002

Este inaugurata Scoala Primara Genesis

2006

Genesis devine prima școală privată acreditată din București

2006

2007

Se deschide Scoala Gimnaziala Genesis

2010

Grădinița și Școala Genesis devin Genesis Collegiate.

2010

2013

Genesis Collegiate obține acreditarea pentru ciclul gimnazial.

Prezent

Campusul Genesis Collegiate este acreditat pentru toate ciclurile de învățământ, de la cel preșcolar la cel gimnazial, a aderat la organizația International Baccalaureate (IB).

Prezent

Image
 

Contact us

  • Grădinița: 031 425 05 62, gradinita@genesis.ro
  • Școala: 031 425 05 63, scoala@genesis.ro
  • Comunicare & PR: comunicare@genesis.ro
Genesis Collegiate Șoseaua Străulești 89A, sector 1, București
Design & Development by Centriqa Marketing Bureau
© Copyright Genesis Collegiate Campus 2018.

Search